theodora2009.11.10 [05:05]
Pentru intelegerea acestei unitati supreme a unor persoane distincte e necesara insasi puterea ei, folosindu-ne de unitatea imperfecta a persoanelor umane numai ca de un chip obscur al Sfintei Treimi. Raspunzand celor ce obiectau ca si oamenii formeaza o singura umanitate si totusi sunt multi oameni, de aceea si in Dumnezeire trebuie sa admitem trei dumnezei, Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "Dar aci (la oameni) comunul infatiseaza unitatea numai contemplarii mintii. Caci cele singulare sunt divizate foarte mult intre ele prin timp, prin afecte, prin putere".
Afirmand unitatea lui Dumnezeu in Treime fata de multi zei ai elinilor, Sfantul Grigorie zice: "Dar pentru noi Dumnezeu este unul, pentru ca una este Dumnezeirea si toate cele din El se refera la aceasta unitate, chiar daca e crezuta intreita. Caci nu e Unul mai mult Dumnezeu si Altul mai putin. Nici Unul mai intai si Altul mai tarziu. Nici nu se taie prin vointa, nici nu se divizeaza in putere, nici nu e ceva in Dumnezeu din cele proprii celor divizate, ci Dumnezeirea e neimpartita in cele deosebite, daca vrem sa graim pe scurt. E ca o unica si indistincta lumina in trei sori intr-o inferioritate reciproca. Cand privim spre Dumnezeire si spre prima cauza si spre unicul principiu, cugetam pe Unul. Dar cand ne atintim spre Cei in Care este Dumnezeirea, si spre Cei ce sunt din prima cauza in mod netemporal si de slava egala, trei sunt Cei inchinati".
La fel spune Sfantul Ioan Damaschin: "Cei trei sori care se compenetreaza sunt o singura lumina". Iar un tropar din slujba ortodoxa a inmormantarii spune: "O Dumnezeire in trei straluciri".
Sfantul Vasile cel Mare spune ca la oameni fiinta este dispersata, iar in ipostasuri vedem aceasta fiinta dispersata. In Persoanele Sfintei Treimi insa "se vede o continua si infinita comunitate". Sau: "Cugetarea nu reda nici o gradatie, care sa fie ca un spatiu intre Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Pentru ca nu e nimic care sa se intercaleze in mijlocul Lor, nici vreun alt lucru subzistent, afara de firea dumnezeiasca, incat sa o poata imparti prin inserarea a ceva strain, nici golul vreunei existente fara subzistenta, care ar produce o fisura in intregul fiintei divine, intrerupand continuitatea prin intercalarea golului".
Cand cugetam pe Tatal ca necuprins, ca necreat, il cugetam si pe Fiul si pe Duhul Sfant, pentru ca infinitatea, slava, intelepciunea Tatalui nu e despartita de a Fiului si a Sfantului Duh, "ci se contempla in Acestia comunul neintrerupt si neimpartit".